Da, tovarasi, sunt un idiot. De ce? Pentru ca, dincolo de orice posibila interpretare subiectiva legata de relatia mea cu Republica Moldova si dincolo de orice alte posibile acuze de tip pro-romanist ce mi s-ar putea aduce cu sau fara temei, eu chiar cred ca destinul Republicii Moldova nu mai trebuie legat de cel al Federatiei Ruse. Sau, cel putin, nu la fel ca pana acum. Iar asta ma include in definitia domnului Plugaru.

Sincer, nu vad ce bine i-ar mai putea face vreunei tari ex-sovietice care a devenit independenta si suverana in raport cu fosta URSS sa mai ramana in relatie de subordonare evidenta fata de Moscova. Tarile baltice au aratat cu prisosinta ca independenta si suveranitatea puse in practica au valoare inestimabila si ca destinele nationale pot fi foarte bine construite si fara blagoslovenia Kremlinului. Rationamentul conform caruia langa Maica Rusie exista mai multa siguranta si un viitor garantat pentru cei mici precum Moldova este doar o teorie fara temei, dar propusa atragator pentru cei care nici dupa 20 de ani nu au inteles inca foarte bine cine sunt si care e rostul lor pe lume, ca indivizi si ca stat. Desigur, legaturile comerciale sau cele culturale cu o tara mare precum Rusia merita atentie, dar de aici si pana la mentinerea sub alta forma a supunerii fata de Moscova si reducerea Moldovei la statutul practic de simpla gubernie cu pretentii de independenta este cale lunga. De fapt, Moldova nu moare fara Rusia pe niciun plan. In realitate, Rusia este cea care vrea sa profite de pe urma Moldovei, nu invers. Rusia are mai mare nevoie de supusi, decat are Moldova nevoie de stapani. Moldova poate privi cu curaj spre Vest, iar riscurile unui esec in democratie sunt mai degraba acceptabile decat riscurile unui nou esec in neo-sovietizare sau in neo-tarism. Ce sens ar avea sa mai calce Moldova pe o poteca ce nu a dus nicaieri?!

Da, sunt un idiot, dupa parerea unora, dar prefer sa fiu un idiot cat mai liber decat un idiot manipulat sau manipulabil, al carui viitor este controlat asa cum stim cu totii ca a mai fost deja. Ar trebui sa ma simt insultat ca sunt facut idiot in acest fel lipsit de eleganta, dar uite ca, paradoxal, am ajuns sa ma simt mandru. Cu tot respectul fata de un om care stie tainele ascunse ale lumii informatiilor si care trebuie ca este un bun profesionist, ma declar dezamagit de lipsa domniei sale de realism cu privire la viitor. De fapt, pana si Rusia e altceva decat cred nostalgicii ca este. Iar maine va fi inca si mai schimbata decat era ieri.

PS. Revin cu o precizare. Trebuie sa lamurim ceva: nu sunt antirus, dar sunt anti-neo-subordonare fata de interese straine de cele ale Republicii Moldova. De fac precizarea aceasta? Fiindca domnul Plugaru facea un rationament inselator: orice anti rus este anti Republica Moldova si este un idiot.  Eu admir cultura rusa, de exemplu, dar pare ca asta nu conteaza. Iata, deci, ca e posibil sa nu fii antirus, sa fii atasat de interesele reale ale Republicii Moldova, dar sa fii, totusi, un idiot.

Stimați tovarăși! M-am născut în 1967 și am trăit sub comunism 22 de ani. Și tot 22 de ani am trăit și sub democrație. Am manifestat pentru căderea regimului comunist și apoi am suportat toate convulsiile regimului democratic. Am, așadar, tot dreptul să judec lucrurile și să vă scriu vouă, celor care mai credeți în comunism și încercați să mai ispitiți lumea cu el. 

Încep prin a vă spune că prefer să mai suport incă 22 de ani de incertitudini și imperfecțiuni democratice decît să mai trăiesc fie și numai încă un an de dictatură comunistă. Da, tovarăși, "dictatură" e cuvîntul! Nu înțeleg cum de nu vă mustră cugetul nici măcar o secundă înainte de a mai veni în fața istoriei și a neamului cu oferta voastră, gîndindu-vă la ceea ce ați făcut împotriva omului și a lui Dumnezeu atîția ani. Ați distrus tot ceea ce însemna valoare și demnitate, libertate și proprietate, națiune și identitate, năzuință și dreptate, echilibru și perspectivă, idee și decizie, alternativă și critică, speranță și chiar viață biologică, în milioane și milioane de cazuri. Iar acum vreți să mai reveniți în prezentul unui pămînt pe care l-ați terfelit zeci de ani, falsificîndu-i istoria și mințindu-i neamul? De unde atîta nesocotință față de oameni, tovarăși?   Au nu cumva credeți că, într-adevăr, mai este nevoie de voi?! Ei, bine, nu mai este, tovarăși! Nu aveți soluții pentru viitor, după cum s-a văzut că nu ați avut nici pentru trecut. Aparenta bunăstare sovietică nu însemna întreaga viață la care oamenii aveau dreptul, iar anii în care ați guvernat nu au însemnat nimic pentru viitorul acestui pămînt. Aveți, dar, buna cuviință de a vă căi pentru toate și de a vă retrage în ungherele istoriei, ca orice formă a trecutului. Sau, dacă credeți, totuși, că vreți binele acestui pămînt, spovediți-vă în fața neamului și a lui Dumnezeu și poate veți dobîndi iertarea de care aveți atîta nevoie, chiar dacă nu vă dați seama. E singurul bine pe care îl puteți face cu adevărat: să vă retrageți în căință, cerșind iertare. 

Nu are rost să mai tot înveninați viața acestui neam, pe care l-ați rupt parțial de lîngă maica lui adevărată. Nu are rost să îi încurcați viitorul, blocîndu-i dreptul la democrație. Nu se cuvine să jigniți în continuare speranțele acelor tineri pe care ineficiența voastră i-a scos în stradă, pentru ca apoi sălbăticia voastră să îi bage în spitale. Nu are rost nici măcar să îi mai mințiți pe aceia care, slavi fiind, își leagă în mod eronat, interesele etnice de voi. Pentru că voi nu serviți interesele nimănui, ci doar propriile voastre interese. Acesta-i comunismul, de fapt! Și el nu a fost niciodată etnic sau patriotic.

Nu vă temeți de Dumnezeu fiindcă nu credeți în El. Dar nici El nu crede în voi, fiți siguri! E ca în pariul lui Pascal despre a fi credincios: "Dacă Dumnezeu nu există, nu am pierdut nimic. Dar dacă există, am cîștigat totul!". Voi ați ales să nu credeți decît în dictatura intereselor voastre. Ați greșit, dar încă sunt destui aceia care nu au deschis ochii și pe care îi manipulați cu cinism. Nu pentru mult, însă. Democrația, cu toți ticăloșii și corupții ei, va fi de preferat unei noi dictaturi a nomenklaturii despre care am văzut deja unde a dus: nicăieri.

Vă rog, așadar, lăsați calea liberă pentru dezvoltarea firească a acestei țări. Sau reformați-vă și participați la politica ei cu ceva viabil și folositor, chiar dacă nu aveți exercițiul pluralismului politic. Un inamic onorabil este de preferat unui competitor detestabil, tovarăși. 

Unde gresim noi, romanii, fata de moldovenii din Republica Moldova? Dar moldovenii din Republica fata de romani? M-am straduit sa identific in mod obiectiv cat mai multe dintre posibilele erori reciproce de ambele maulri ale Prutului. Am numarat, am triat, am revazut lista si am ramas la cateva mari greseli.

Unde gresim noi, romanii?

• nu prea stim mare lucru despre moldoveni, dar nici nu ne prea pasa cu adevarat
• cand poate ca ne pasa, ne documentam superficial, dar emitem opinii deseori jignitoare
• cand emitem opinii, de cele mai multe ori o facem cu superioritate
• cand ne declaram dragostea, o facem cu un patos iritant pentru multi moldoveni
• cand avem patos, el suna deseori posesiv
• cand initiem dialoguri, nu avem rabdare sa ascultam
• cand generam proiecte, le facem prea formale si lipsite de eficienta
• cand vorbim despre frati, uneori o facem ca rusii: de la cel mare catre cel mic
• cand facem politica, o facem ca pe Dimbovita: fara consistenta si fara contur

Unde gresesc moldovenii fata de romani?

• nu au bunavointa de a privi istoria obiectiv, jignind adevarul despre romani
• sunt duplicitari daca au vreun interes legat de Romania sau de Rusia
• sunt superficiali in a afla adevarul despre Romania si despre romani
• cer mai mult decat ofera in relatia cu romanii si cu Romania
• politica in raport cu Romania este cel putin la fel de inconsistenta ca politica romaneasca in raport cu Moldova
• cei ce se simt si se declara romani depasesc cu greu stadiul emotional in favoarea celui al actiunilor concrete si pragmatice
• se victimizeaza si au pretentii de la Romania de ca si cum Romania le-ar datora ceva
• asteapta ca Romania sa ii merite, in loc sa faca ceva pentru asta

Atat am decis sa listez, considerind ca restul lucrurilor la care m-am mai gandit reprezinta doar consecinte ale celor enumerate. Daca, insa, credti ca ar mai fi ceva de adaugat, va invit s-o faceti. Numai dialogul poate genera ceva util. Cu drag...

Iubesc Moldova. Toata. Si a noastra, si a voastra. Sau invers. E cam totuna, de fapt. Cel putin sentimental, pentru mine nu exista decat o singura Moldova, desi admit ca ea traieste acum in doua state. Tot asa, admit ca aceasta situatie exista si pentru ca cetatenii Republicii Moldova doresc acest lucru si apara statalitatea moldoveneasca. Foarte bine! Ce nu inteleg, insa, este romanofobia aceasta destul de raspindita printre cetatenii moldoveni. Ce v-a facut Romania? Ce v-au facut romanii? Sau, poate, ce nu v-a facut Romania, mai degraba?

Am aflat ca rusii v-au invatat ca Romania v-a anexat ilegal, ca membrii Sfatului Tarii au fost niste tradatori, ca sovieticii v-au eliberat si ca nu sunteti romani, ca noi sau ca fratii vostri moldoveni de dincolo de Prut. Pot intelege forta si efectele unei propagande eficiente, sustinute si impuse cu multa pricepere si perseverenta de catre Rusia, din perioada tarista si pana in perioada post-sovietica. Pot admite ca multi moldoveni i-au cazut victime si ca efectele se pot simti pana azi. Pot intelege chiar si interesele geostrategice ale Rusiei! Ce nu pot intelege, insa, este incapatinarea multora de a ramane la "invatatura" anti-romaneasca ruseasca. Nu pot pricepe cum de, dincolo de manipulari, sufletele moldovenilor nu rezoneaza macar cu cele ale moldovenilor din dreapta Prutului? Sunt uluit cand vad raceala celor mai multi oficiali moldoveni in raport cu romanii: de la graniceri si politisti, la politicieni sau clerici. O simt si la tara, o percep si in localuri, o vad si intre clerici... Am intrebat de ce stau lucrurile asa si am primit diverse explicatii, unele acceptabile, altele, mai putin. Dar niciuna nu mi-a lamurit indepartarea aceasta sufleteasca.

Sunt ardelean. Roman din Ardeal, adica. Noi am trait acolo sub unguri mai mult de 200 de ani, cat ati trait voi sub rusi. Si tot nu am uitat cine suntem. Si tot i-am iubit pe moldoveni, pe munteni, pe banateni, pe olteni, pe dobrogeni, pe maramureseni... pe toti ai nostri. Si am vorbit romaneste tot timpul, in graiul nostru ardelenesc, chiar daca sclifositii de sudisti au ras si rad de el in continuare. Va iubim si pe voi, chiar daca o facem cu stangacie si cu nepricepere. Nu vrem sa va anexam cu sila, nu vrem sa va luam nimic. Ba dimpotriva, vrem sa aveti si voi Ardealul, Moldova, Tara Romaneasca... Pe toate sa le aveti si voi, ca romani ce sunteti. Inteleg ca, deocamdata, nu le vreti. Pentru ca, deocamdata, nu ne vreti nici pe noi. Nu ma astept sa ne iubiti cu de-a sila, dar nu pricep de ce v-ati indepartat atat de mult!? Cum de nu ne simtiti ca frati?? Cum de tara de dincolo de Prut, asa cum priviti voi, in care traiesc fratii vostri, vi se pare "strainatate"? Da, desigur, suntem state diferite si Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta Moldovei, dar suntem un singur neam, traitor asa cum vedem azi: separati geopolitic. Asta e o realitate pe care multi dintre voi o neaga pana la ridicol. De ce?

Ce ati avea de pierdut daca ati simti, in sfarsit, ca suntem frati? Ce ar fi daca ati recunoaste ca moldovenii sunt romani si ca a fi moldovean este doar o pozitionare locala, cu specificul ei, in sanul poporului roman? Ar pieri Republica Moldova? V-ar anexa Romania urgent? V-ar pedepsi cineva? Ce ati pierde? Ce ati castiga? Sunt curios ce anume va incranceneaza atat de tare in a fugi de identitatea voastra romaneasca? De limba noastra comuna si de tot ceea ce, in realitate, ne uneste. Nu pricep si va cer ajutorul.

Lamuriti-ma ca nu vorbim aceeasi limba, ca nu avem aceeasi origine nationala, ca nu cantam acelasi cantece populare, ca moldovenii mei sunt mai putin moldoveni decat voi si ca rusii va sunt adevaratii frati. Si daca aveti argumente valide, voi cere cetatenie rusa, ca sa pot veni in Moldova ca acasa.

P.S. Respect cultura rusa, asa cum respect si cultura maghiara. Vorbesc maghiara si am prieteni unguri, asa dupa cum si voi vorbiti rusa si aveti prieteni rusi. Nu ma dezic de prietenii mei unguri, asa cum nici voi nu va deziceti de prietenii vostri rusi. Dar voi imi cereti sa ma dezic de frati! Asta e prea mult.

Să continuăm, așadar, mulțumindu-le celor ce s-au ostenit să citească partea I. Ucenicii despre care vă vorbeam sunt, în general, obedienți pînă la limita minimă a decenței sau chiar sub ea. Gata să împlinească orice cerință a șefilor, aceștia se adaptează fără urmă de simț critic și autocritic la orice denaturare a meseriei de gazetar. Cei mai talentați dintre ei prind cu ușurință mijloacele de împachetare onorabilă a mizeriilor ce le sunt comandate și ajung să ofere publicului produse mediatice aparent decente, însă mai nocive decît cea mai agresivă otravă cu efect lent. Treptat, acești tineri roși de ambiții de parvenire profesională devin adevărate curve de lux ale meseriei, capabile să converseze zîmbind în timp ce, sub efectul plăcerilor perverse pe care le oferă, îți golesc buzunarele sufletului de valorile cele adevărate. Și ca să nu fiu acuzat de poetizare și de teoretizare, haideți să exemplificăm puțin.

Să luăm cazul demonstrațiilor de la București. Televiziunile s-au repezit să relateze evenimentele, a căror miză a fost clar de la început că nu era nici Arafat, nici SMURD, nici proiectul legii sănătății, ci una mult mai limpede: pofta de putere a stăpînilor de conștiințe, combinată cu cea a unora dintre actorii politici ai momentului. Și imediat comenzile editoriale trimise către șefii știrilor și către realizatorii de emisiuni au devenit mai mirositoare decît urina unui diabetic. Pe ecrane au început să curgă informații tendențioase, îndemnuri mascate, imagini manipulatorii, invitați instruiți aprioric pe predicatele dictate de stăpînii de conștiințe și concluzii vizibile încă înainte de începutul vreunei dezbateri. Astfel, manifestanții erau mai mulți pe ecrane decît în realitate, jandarmii erau mai agresivi în imaginile luate decît în confruntările cu demonstranții, revendicările discutate în platou erau mai clare decît cele strigate în piețe și căderea guvernului era certă încă înainte să fi fost revendicată de manifestanți. În paralel, unele posturi dezăbateau deja noile formule de putere, încă înainte ca actorii politici să își recunoască implicarea in organizarea manifestațiilor spontane sau să își declare intențiile legate de doborîrea actualei puteri. Prezentatoare înțepate păreau pătrunse de seriozitatea unor discuții pe care, oricum, le pricepeau doar pe jumătate, iar pe jumătate le aveau creionate de dinainte de emisie de către șefii lor. O paranteză: să nu vă amagiți nicio secundă crezînd că presa e liberă. Nici vorbă! Cu foarte mici excepții, cele mai multe televiziuni și ziare sunt total înrobite editorial iar gazetarii de acolo primesc foarte limpede comenzi cu privire la ce trebuie să spună, despre cine și pe cine să invite în platouri sau cui să ia interviuri. Uneori sunt puse în joc sume de bani pentru diverse mize, de la șantaj la linșajul mediatic. Deseori, analiștii invitați in platouri sunt simbriașii stapînilor de conștiințe, unele trusturi de presă avînd pe statele de plată somități ale momentului. Multe dintre aceste somități, însă, se vînd și răsvînd în funcție de generozitatea plătitorului, schimbîndu-și nu doar stapînul, ci și ideologia, la cerere. Ca exemplu, unul dintre corifeii intelectuali ai momentului, invitat să analizeze demonstrațiile, începuse să spună că nu trebuie făcută nicio legătură între manifestațiile de acum și cele din decembrie 1989, în timp ce camerele de luat vederi arătau steagurile cu găuri tăiate perfect rotund, demonstranți oferind flori jandarmilor și cadre din Piața Universității din București. Așadar, aparent comentatorul observa corect că nu trebuie făcute legături care nu există, dar în profunzime comentariul său, combinat cu imaginile care conțineau locuri și gesturi simbolice pentru 1989, îndemna subliminal exact la contrariu: românilor li se sugera că, dimpotrivă, există similitudini și că și acum trebuie răsturnat un dictator. A doua zi între pancartele agitate de demonstranți începuseră să apară și cele cu "Jos dictatorul". Iată cum, sub aparența probității profesionale, multe trusturi de presă mint, intoxică și manipulează perfid, folosind gazetăria ca armă eficientă de manipulare. Și, mai ales, iată cum valori importante precum adevărul, libertatea, dreptul la protest, buna credință sunt pervertite prin manipulare și puse în slujba intereselor stăpînilor de conștiințe. Buna credință și nemulțumirile autentice ale majorității demonstranților ajung sa fie întîi contaminate și în final confiscate de interesele altora, mai sus-puși și la fel de indiferenți la suferințele reale ale populației. Agenda acestora nu are nimic în comun cu nevoile demonstranților, ci doar cu acapararea puterii în stat.

Să nu mă înțelegeți greșit. Nu iau apărarea nimănui; sau poate doar meseriei de gazetar și publicului care mai speră că presa este ceea ce ar trebui să fie: cîinele de pază al societății. Cîine o fi presa asta, dar arareori mai păzește altceva decît interesele stăpînilor ei. Desigur, nu-s un romantic idealist și nu credeam nici măcar cînd am intrat în presă că aici probitatea este la ea acasă, însă problema care se pune astăzi acut este aceea a dezechilibrului cumplit între proxeneți, prostituate și gazetari.

Desi ar trebui sa incep cu stapanii de constiinte, asa cum am scris in titlu, voi face asa cum se pare ca face orice blogger cu cota de piata mare: voi incepe pe dos, adica cu sluga, nu cu stapanul. De ce? Simplu: pentru ca un stapan nu exista fara slugile sale.

Asadar, exista slugi care isi vand constiintele. Nicio noutate, istoria e plina de asemenea personaje, in cele mai variate domenii si in cele mai variate proportii, dar, din moment ce lumea a mers, totusi, inainte, poate ca nu e nimic prea grav in faptul ca unii se vand cu suflet si cu minte cu tot. Ei bine, nu e chiar asa. Au fost momente in istorie in care omenirea s-a cutremurat dramatic din cauza constiintelor vandute/cumparate si a monstrilor nascuti din asemenea tranzactii. Stiti bine la ce ma refer: razboaie, regimuri dictatoriale, genociduri sau altele asemenea. Acestea sunt, insa, doar efectele mai vizibile ale negotului cu constiinte, manifestate devastator si cuantificabil imediat. Exista, pe langa aceste explozii ale raului, si o stare de lucruri mult mai discreta si poate mult mai distrugatoare: alienarea tacita prin denaturarea firescului.

Firescul! Adica lucrurile facute dupa firea lor. Asta inseamna lumea: o alcatuire in care am fost lasati sa traim inconjurati de lucruri bine alcatuite si a caror fiintare buna se ajuta sa existam. Firea buna a celor inconjuratoare ar trebui sa ne preocupe cu intaietate. Dar nu e asa! Insidios si profund jegos, constiintele vandute denatureaza firea si schimba ierarhiile naturale, iar noi inghitim uneori chiar pofticios dejectiile lor. Ce poate fi mai rau decat sa alienezi ordinea fireasca sau alcatuirea fireasca? Sa faci din barbat, femeie si din femeie, barbat, de exemplu? Din bine, rau si mai ales din rau, bine? Sa transformi nefirescul in banal si banalul in spectaculos? Sa privesti omul nu prin ochii lui, ci prin gaura fundului? Sa transformi mizeria in valoare, mediocritatea in merit, prostia in virtute sau obscenitatea in iubire? Ce poate strica mai mult decat sa savurezi durerea altuia si nu bucuria lui? Sa recompensezi dezechilibrul si sa condamni masura? Sa promovezi scandalosul pe post de spectaculos? Sa incurajezi tradarea si sa pedepsesti loialitatea? Sa batjocoresti normalitatea si sa slavesti abjectia? As mai putea continua, dupa cum bine simtiti...

Unde se intampla toate acestea? Pai, cel mai mult, in presa. Si cel mai vizibil, in televiziuni. Poate credeti ca voi zice acum despre ziarele tabloide. Nu, bineinteles! Nu vreau sa va insult crezind ca nu vedeti singuri gretoseniile din paginile devorate de cititorii coprofagi. Nu! Detasati-va un pic si judecati obiectiv mai ales stirile sau televiziunile de stiri.

In marea lor majoritate, ele manipuleaza. Unele foarte desantat, vizibil si penibil. Altele, mai voalat, mai stilat si mai decent impachetat, adica mult mai abject. Si mai uitati-va si la cei mai multi analisti, specialisti, reporterasi, moderatori, prezentatori si alte asemenea personaje, care fac tot ce pot ca sa deruteze si sa va aduca la predicatele care le-au fost impuse inainte sa intre in emisie. Departe de a mai informa si mult prea departe de investiga, televiziunile au deja sentinte si detin adevaruri. Analistii si oralistii acestora sunt procurori, nu gazetari. Emisiunile lor sunt tribunale, nu forumuri. Tintele lor sunt inamicii stapanului, nu subiectele agendei publice. Iar stapanii nu sunt, aproape niciodata, oameni de presa, ci magnati diversi, in mainile carora institutille de presa devin instrumente de judecata, tortura si executie publica. Iar aceste instrumente au nevoie de calai.

Calaii acestia nu au suflet, desigur. Nu au avut niciodata in istorie, din moment ce au putut ucide in baza unor sentinte pe care nu le-au chestionat vreodata. Au decapitat, au spintecat sau au ars pe rug fara intrebari. Pur si simplu. Dar macar stiai ca acesti oameni nu aveau pretentia sa fie nimic mai mult. Nu se voiau nici literati, nici politologi, nici istorici, nici psihologi, nici gazetari. Calaii din presa sunt altfel.

Unii sunt simpli incepatori, aspiranti la diverse statute, de la redactori sefi la prezentatoare de stiri. Semidocti, de cele mai multe ori, cu o cultura generala deplorabila, chiar semianalfabeti, cei mai multi sunt dispusi sa faca orice pentru a promova: de la accidente cu bocete, la violuri cu detalii si la chefuri cu manele, totul poate fi transmis. Agenda mondena nu mai include altceva in afara de divorturile in voga, infidelitatile in fapt sau acuzele de abuzuri de toate felurile. Iar micii reporteri stagiari au grija ca jegul monden sa devina stirea dorita de stapanii de constiinte gazetaresti. E primul pas catre denaturarea firescului: uzurparea valorilor autentice si inlocuirea lor cu mizerii urduroase si perverse.

Sfarsitul partii I. Sa imi spuneti daca mai vreti si partea a doua.

Pana la urma, de ce nu? De ce nu am avut blog? Pentru ca nu am stofa de blogger. Ba chiar nu am nicio pretuire reala pentru bloggeri. Niste Frustrati! Cu majuscula! Niste ne...vorbiti! Niste dornici de minima expunere care sa-i scoata din lumea lor mica si trista. Agresivi si deseori mitocani, detinatori de sentine si opinii pe care nici naiba nu le cere, dar despre care ei, bloggeri, cred sincer ca au valoare. Sau ca macar vor enerva suficient incat cineva sa-i injure, oferindu-le, astfel, placerea de a fi alintati cu scuipat public. Tot e mai mult decat nimic, mai pretios decat anonimatul si mai hranitor decat rahatul. Si totusi, voi avea un blog, constient de faptul ca nu voi putea varsa umori blogaresti in capul nimanui. Pana si randurile de mai sus, pe care m-am scremut sa le scriu fara sa cred in ele, au fost mai mult o incercare esuata de a suna ca marii bloggeri ai momentului, despre care am aflat ca sunt cotati si venerati mai ceva decat zeii. Nu-i nimic. Voi calca pe calea zeilor si ma voi usura in capul plebei care nu are nevoie de emanatiile mele ideatice. Si vom vedea ce va iesi.

Bine ati venit, asadar! Am vorbit urat cu voi? Imi pare rau. Sunt doar un timid care nu stie cum sa atraga atentia. Am crezut ca poate limbajul urduros de inteligent ma va ajuta. Pana cand va mai scriu iar, reactionati aici. Ma gandesc sa scriu despre stapanii de constiinte. Si despre agentii lor de vanzari.

Servus, popor!